Băsescu: Vom intra pe creştere economică în mod
cert începând de anul viitor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Este clar că vom intra pe creştere economică în mod cert începând de
anul viitor, dar este de văzut dacă se va menţine trendul de creştere
al trimestrului doi şi în trimestrul trei şi patru având în vedere creşterea
TVA. Dacă nu se introducea creşterea TVA, cu certitudine şi trimestrele trei şi
patru ar fi fost cu creştere. Aşa există o incertitudine. Trimestrul doi, când
TVA nu a fost mărit, a arătat o primă creştere de plus 0,3% faţă de trimestrul
unu", a declarat Traian Băsescu în timpul unei întâlniri cu ambasadorii
români.
El a apreciat că situaţia economică este afectată de criza economică modială,
România fiind afectată mai mult decât au estimat specialiştii şi chiar FMI în
fază iniţială.
"Dar este îmbucurător că în ultimele luni producţia industrială creşte,
exportul creşte, avem o creştere de 5,9% în trimestrul doi faţă de trimestrul
doi al anului trecut, agricultura, de asemenea, pe primele şase luni are o
creştere de 0,7% faţă de anul trecut, construcţiile însă sunt la -8,9% faţă de
anul trecut", a continuat el.
Totodată, şeful statului a apreciat că "problema de fond" este în
bugetul de stat.
"Nu
vreau să vă aduc într-o zonă politică dar
realitatea trebuie ştiută pentru că vă vizează. În 2007 şi 2008 era veselia
creşterii salariilor şi a pensiilor. Când s-au mărit salariile corpului
diplomatic am atenţionat că nu sunt resurse, ca şi când s-au dublat pensiile.
Acum avem nişte deficite uriaşe atât în zona cheltuielilor cu salariile şi un
deficit uriaş la fondului de pensii. Anul viitor deficitul fonului de pensii va
fi 3,2 miliarde de euro şi al fondului de şomaj alte 600 milioane euro şi
cheltuielile pe care trebuie să le acoperim de la sănătate. Deficitul anului
viitor de 4,4% din PIB, circa 6 miliarde, va trebui îndreptat numai către
cheltuieli de funcţionare. Dacă anul ăsta am împrumutat 9 miliarde, la anul vom
împrumuta 6 miliarde pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi a
cheltuielilor sociale", a explicat Băsescu.
El a reiterat solicitarea făcută Guvernului de a lua măsuri de reducere a
cheltuielilor sociale.
"Creşterea
de 1-2% estimată de FMI pentru anul viitor pleacă de la această premisă, că
banii pe care îi împrumutăm îi ducem la consum, deci nu avem resursă
investiţională. Eu nu pot pune în aplicare, pot doar să cer Guvernului să reducă
cheltuielile sociale pentru a crea un spaţiu măcar de 1-2 miliarde bani pe care să-i împrumutăm dar să-i ducem
în investiţii. Dumneavoastră sunteţi veniţi în vacanţă şi vă veţi întoarce la
post, nu vă lăsaţi păcăliţi de atomsfera televizată. Nu există bani pentru
programe speciale de relansare a economiei, pentru că tot ce împrumutăm se duce
în cheltuiele de consum", a mai spus şeful statului.
De asemenea, preşedintele a afirmat că anii trecuţi s-au înregistrat
deficite, iar "banii nu s-au dus în investiţii pentru că nu a construit nimeni
autostrăzi în 2008, s-au dus tot în consum şi pentru a susţine cheltuielile
electorale".
"Pentru
cei care veţi fi întrebaţi, trebuie să ştiţi că răspunsul dumneavoastră despre
România trebuie să fie: România trebuie să-şi continue programele de ajustare a
cheltuielilor bugetare. Au fost 2007-2008 când politicienii au spus, cu bani de la buget ne cumpărăm voturile, dar
acum cineva trebuie să plătească. Guvernul în funcţie trebuie să readucă
cheltuileile de consum ale României la nivelul resurselor pe care România le
generează, nu putem să împingem până dincolo de limitele rezonabilului
cheltuielile de funcţionare din împrumuturi. Trebuie să venim la nivelul la care
să funcţionăm cu banii pe care îi producem şi ce împrumutăm să ducem în
investiţii. Ştiu că asta e foarte dureros pentru oamenii politici, dar s-a ajuns
la momentul la care oamenii politici care sunt în responsabilitate în momentul
de faţă pe de o parte trebuie să spună românilor unde suntem, ce se întâmplă cu
noi, de ce împrumutăm bani şi ce trebuie făcut", a conchis preşedintele Băsescu.